Ai cam dat-o in bara cu cadourile.. Sa stii ca eu port XL nu S si nu-mi plac chestiile roz. Imi place doar ciocolata amara, aia cu lapte e pentru copii. Iar la vinuri… Mos Craciun! Te-ai dilit la cap? Anul viitor incearca un Pinot Noir sau un Cabernet Savignon da’ sa fie vechi de macar 5 ani.. Defapt stii ceva? Lasa ca-mi cumpar eu ce-mi trebuie, daca tot vrei sa fii util mai bine da-mi lista cu fetele care au fost rele peste an..

PS.:  ba’ TU sa fii cuminte..

Prima data am vazut-o cam acum o luna, intr-o zi oarecare la o ora oarecare intr-un super-market oarecare. Dar ea nu era deloc o femeie oarecare si nu stiu de ce. Avea ceva special, ceva ce-mi facea simturile sa vibreze.. Eu ii spun „wow-efect” – e atunci o persoana arata asa de bine incat te face sa intorci capul dupa ea si sa zici un „wow” in gand. Ei bine, eu am zis mai multe „wow”-uri! Nu stiu cum s-o descriu.. Nu era genul de femeie fatala, sau nu era din cale afara de frumoasa – dar felul in care pasea prin magazin sigura pe ea, privirea ei, formele… Nu doar eu, TOTI intorceau capul!

Evident ca am fost prea bou ca sa fac sau sa-i spun ceva desi o parte din mine vroia sa se rupa si sa fuga dupa ea sa se ofere sa-i duca cumparaturile pana acasa sau sa-i tina umbrela sau pur si simplu sa se tina dupa ea pe strada pana ar fi chemat politia.. Dar m-am controlat si mi-a parut rau. Mi-a trebuit cam o saptamana sa mi-o scot din minte si sa ma obisnuiesc cu ideea ca n-o s-o mai vad niciodata. Ca am avut o singura sansa si ca am fost prea bou..

Apoi am vazut-o din nou! Eram intr-un taxi, mergeam la job. M-am gandit ca… defapt n-am gandit gandit nimic, am facut! L-am pus pe fecior sa ma astepte intr-un loc cu oprirea interzisa si am sarit la ea. Habar n-aveam ce urma sa-i spun si cum avea sa reactioneze dar aliatul meu era instinctul si stiam ca fac ce trebuie.

Evident n-a fost chiar asa simplu. L-a inceput s-a speriat, a crezut ca sunt nebun apoi ca sunt un prost – defapt eram amandoua. Era asa de frumoasa ca abia auzeam ce vorbesc, si evident ca debitam prostii.. Mi-a zambit cu zambetul unei persoane care tocmai muscase dintr-o lamaie si incearca sa zambeasca si mi-a spus ca ea „nu e din aia”, ca are o relatie stabila, ca are un job perfect, ca a impresionat-o gestul meu dar ca nu e cazul.

- Bine, asta este.. Macar sunt implinit ca am incercat.. (Si m-am prefacut dezamagit – trebuia sa creada ca ma dau batut, ca ea e cea puternica, cea care controleaza situatia..) Spune-mi, macar numele tau – stii e un oras mic si sigur o sa ne mai …
- Sunt Anca, imi pare bine – si mi-a intins o carte de vizita.. Zambea atat de comercial de parca ar fi vrut sa-mi vanda ceva..
- Uau! Avocata? Deci chiar suntem din lumi diferite.. Eu sunt Florin..

Si-am mai schimbat vre-o doua replici si pe urma a fugit la job invingatoare.. Defapt invingatorul eram eu: aveam numele ei si implicit acces la contul ei de Facebook. In mai putin de o ora am aflat ce stil de muzica asculta, ce studii are, in ce grupuri de oameni se invarte, cat castiga, cum se imbraca, ca m-a mintit ca are prieten si alte cateva chestii.

Opt zile am vorbit cu ea pe Skype si pe telefon. Opt zile in care m-am trezit mai dimineata. Opt zile in care am avut mai multa grija la igiena personala si la hainele pe care le port. Opt zile in care am muncit mai mult si mai cu pofta, am zambit mai mult si am iertat mai mult. Parca si mancarea mi s-a parut mai gustoasa. Si vremea de afara a fost grozav de frumoasa si toate vestile pe care le-am primit au fost bune. Batea vantul schimbarii.. Vechiul Eu iesea de la naftalina… chiar avea pentru cine.

Dupa opt zile ne hotarasem sa luam masa impreuna. Am sugerat un restaurant pe care (cica) l-am descoperit de putin timp si e dragut, linistit si are mancare buna. In realitate mananc demult acolo si ma cunosc atat de bine cu ospatarii incat ar fi fost nevoie de un simplu SMS ca sa strecoare in bautura partenerului o cantitate insesizabila de alcool rafinat – suficient cat pentru a dezlega portile sinceritatii – sau un laxativ puternic pentru a … dezlega alte porti. Dar de data asta chiar nu era nevoie de micile mele trucuri..

In noaptea de dinainte a fost nevoie sa iau un somnifer puternic pe care-l pastrez pentru serile in care urmeaza o zi asa in care trebuie sa fiu bine odihnit si exact imi fura somnul. Adormisem calculand probabilitati si posibilitati, vroiam ca totul sa fie perfect.

Si iata-ma la masa cu ea. Tocmai ne intalnisem. RedBull-ul ce-l bausem acum 20 de minute incepea sa-si faca efectul. Imi simteam gandurile cum se limpezesc. In mod normal as fi comandat o mancare complicata pentru ca sa dureze mult si sa apucam sa povestim si pentru limonada, evident dar de data asta comandaseram amandoi o mancare mai mult de forma. Dupa ce a plecat ospatarul am acaparat discutia. I-am evitat elegant intrebarile ei vis-a-vis de job-ul meu si am atacat niste subiecte straine lumii ei: pescuit si vanatoare, jocuri video, ultimele descoperiri din genetica, macroeconomie europeana, bursa de valori, ciudatul sistem parlamentar din Liban etc… Strategia era ca eu sa detin monopolul discutiei pentru vre-o douazeci de minute in niste subiecte pe care le stapanesc cu usurinta si unde ea sa nu prea vorbeasca. Apoi a urmat cealalta parte a discutiei:

- Pfff… vorbesc cam mult, asa-i?
 - (I s-au luminat ochii brusc.) Nuuu! Continua, e interesant ce spui! ( Ii povesteam niste chestii despre istoria jocului de golf special ca s-o plictisesc… cui poate sa i se para interanta tampenia aia?! )
- Ba nu Anca, insist, e randul tau, mai bine povesteste-mi tu ceva … (Habar n-o sa aiva cu ce sa inceapa..De aia i-am si zis..)
- (tacere… tacere… tacere) Pai … aaa…. ce sa-ti povestesc?
- (tacere…tacere… tacere)  Orice vrei tu. Doar sa vina de la tine.. (Claaaar o sa-mi povesteasca despre job-ul ei, da’ corectez repede..)
- (tacere.. tacere… apoi a zambit brusc)  Sa vezi! Astazi la job, a venit un tip..
- Ioooii! Nuu!! Te rog eu Anca, hai sa nu vorbim de job-uri.. (Iar acum o sa-i propun un subiect pe care l-am evitat pana acum timp de opt zile.. ) Mai bine vorbeste-mi despre ceva frumos.. (Ok, e previzibila, o sa-mi vorbeasca despre familia ei, in special despre tatal ei..)
- Ce rau esti! (eu aveam un zambet satisfacut) Ok, sa incep: am terminat Dreptul la Timisoara cu media 9.88. Chiar decanul mi-a fost indrumator de licenta. Si la 2 luni am tot intrat… (Bla bla bla bla bla bla bla bla… Bai fata! Da’ obsedata mai esti de joabele tale …. Am lasat discutia sa curga pana ce-a ajuns la Baia Mare la care m-am „autosesizat”.)
- Iar ajungi la serviciul tau Anca, (+ afisat de moaca trista) stii ca mi se pare al naibii de sec si de rece sa fii avocat … Avem amandoi probleme cu timpul liber si nu stiu cand o sa ne mai vedem „face to face” hai sa nu irosim timpul asta pretios cu chestiile astea.. (Ma aproba din cap)(Eu m-am lasat pe spate ca si cum m-as fi pregatit sa-l ascult pe bunicul cum imi zice o poveste) Mai bine povesteste-mi despre visele tale de viitor, ce ti-ar place sa ai pe termen lung? (Stiam: un sot, o casa, copii – aici convergea mica mea strategie: s-o fac sa vorbeasca despre viitor, sa viseze cu ochii deschisi alaturi de mine iar inconstient ma va include si pe mine, fapt care o sa intareasca legatura dintre noi. Un mic truc care n-a dat niciodata gresi..)
- (Ah sclipirea din ochii ei !!!) In primul rand vreau sa termin doctoratul – anul viitor in toamna. Urmatorul pas o sa fie deschiderea propriului meu birou de avocatura. (Bla bla bla bla bla bla bla bla bla – nu asa fataaaa!!! Vise de oameni!! Nu vorbi doar despre job.. Dar am lasat-o sa vorbeasca pentru ca sa nu fiu dobitoc pentru ca o tot intrerup. Continuam sa zambesc dar eu intrasem in panica..)
- (Dupa vre-o 5 minute dupa ce pierdusem firul discutiei) Anca, scuze ca te intrerup, am o datorie … pentru natura. Vin intr-un minut.

M-am indreptat spre toaleta si-am tot iesit pe usa din spate si am plecat acasa.. Cum naiba putea sa fie atat de obsedata de job-ul ei? E frumoasa si isteata. E clar ca o sa ajunga departe si o sa urce sus de tot in cariera, o sa aiba succes si bani si faima.. Dar n-o sa fie niciodata femeie.

• o surubelniţă: 4,5 RON
• un patent: 12 RON
• tub termocontractant: 20 de bani

• Răsplata vecinei de la trei pentru că i-am reparat fierul de călcat: DE NEPREŢUIT !!!

Mi se pare superok tool-ul de sincronizare a orei din calculator cu cea a serverelor Microsoft. Dar daca pentru ei a avea data cu o zi inainte (don’t ask..) reprezinta o problema de securitate atunci mai au de investit ceva men-hours de muncit si de gandit…

Ca toţi copii m-am întrebat şi eu în copilarie de unde vin copii. Tata mi-a spus odată că m-a găsit într-un boboc de lalea, altă dată că m-a adus un îngeraş sau odată că a văzut o steluţă care a căzut din cer şi am apărut eu – ce să mai… nu se pricepea deloc sa mintă un copil de şase ani. Apoi fraţii mei mi-au povestit că am venit de la mama din burtă – ilogic, imposibil, neigienic! Mama mi-a zis că m-a adus barza – clar că nici acolo n-am pus botul..

Anii au trecut şi încă mi se pare un mister şi o minune de unde vin copii. Dar altă întrebare mă apasă şi mai mult: unde se duc? Unde se duc copii aceia frumoşi care au fost fiecare dintre oamenii posaci pe care-i vad zilnic? Ce se întâmplă cu ei? Unul câte unul, încet dar sigur, dispare fiecare şi nu rămâne în urma lor decât un fel de om-furnică preocupat doar să adune mecanic firimituri în musuroiul său şi să se calce în picioare cu alţii în căutare de plăceri ieftine. Uită să se minuneze cand apare curcubeul, uită să se teamă de monştrii de sub pat, uită să se bucure de prima ninsoare, uită să spere că într-o zi o să ajungă persoane importante şi mai ales: uită să lupte pentru asta. Îi văd cum li se uscă scânteia din ochi ca şi cerneala unui stilou nefolosit pe care ai şi uitat că-l ai. Ieri, copii plini de speranţă – azi, politicieni burtoşi şi acri care ne vând ţara. Ieri, copil plin de energie – azi, medic ce te operează numai dacă-i dai mită. Ieri, copil isteţ şi plin de imaginaţie – azi profesorul universitar care cheamă studentele „la oral”.

Unde se duc copii? Copii aceia curiosi care-şi înnebuneau părinţii cu întrebări care începeau cu „cum ar fi dacă…..”! Copii aceia care se uitau la stele şi se întrebau: „oare exista alţi copii acolo sus?”! Copii aceia care când râdeau puteai fi sigur că râsul lor e sincer! Copii aceia care se jucau cu alti copii chiar dacă acei copii erau ţigani sau săraci sau dacă părinţii lor mergeau la altă biserică.  Da, da, unde s-au dus copii de ieri care au lăsat în urmă doar adulţi-furnică fără vise, fără culori si fără suflet?

Ziua de azi a început pe la ora 5 și ceva. M-a trezit ea – era deja îmbrăcată. Mi-a spus că pleacă acasă înainte să vină tatăl ei de pe schimbul de noapte. I-am spus că o iubesc și că e specială și că aș muri pentru ea – s-a strâmbat și a plecat. Da știu.. stereotipuri.. dar asta vroia să audă și asta i-am spus. Știu cum e, și eu am avut 17 ani..

Apoi la 07:45 s-a trezit calculatorul. S-a conectat la internet. S-a lansat un progrămel care parsează starea vremii (click) : va fi o zi fierbinte. Apoi s-a lansat automat un alt programel pe care l-am scris odată când eram beat: bazându-se pe rezultatele despre starea vremii și pe o bază de date cu hainele mele, starea lor (curat/în cosul de rufe/la uscat), felul lor (pt vreme foarte rece/rece/caldă/foarte caldă) și numărul de zile de la ultima purtare generează automat o recomandare pentru hainele ce urmează să le port în acea zi.

Apoi la 07:50 a început muzica – așa-mi place mie sa mă trezesc, cu ceterași..
Lucky – Jason Mraz ft Colbie Caillat pentru că-i o piesă dulce, numai bună de moțăit.. apoi Hotel Song – Regina Spektor pentru că mi-o imaginam cândva super-mișto pe tipa care cântă – acestea două le-am ales pentru că-mi place să moțăi puțin și abia următoarea e menită să mă scoată din pat: FELICITA – Al Bano Carrisi & Romina Power și-și face treaba a’ naibii de bine!

Pe la vre-o 8 – primul lucru: pun mâncare în cuptorul cu microunde și-i dau “play” și merg înapoi să-mi fac patul și să dau drumul la apă să se umple vana și apoi mă întorc în bucătărie să mănânc. Azi: 6 sarmale mari. Doar prima am amestecat-o. Restul efectiv le-am înghițit întregi!! Băi! Menajera mea are multe lipsuri și defecte dar mâncarea o face dumnezeiește! Ea a fost bucatăreasă la popota ofițerilor și știe ce vrea să mănânce un bărbat. Partea proastă e că se așteaptă să mănânc cât un soldat – dar mă descurc..

Cam pe la 8 si 20 intru în vană si mă confrunt cu cel mai puternic dușman al meu: ceasul din baie. În unele dimineți mi-aș vinde sufletul să fac ceasul ăla să se oprească și să petrec măcar o oră în vană și singurul motiv pentru care n-am făcut-o deja e că n-am primit nici o ofertă. Ticăie și ticăie și ticăie. La început mai rar – acceptabil chiar -  dar cu cât începe să-mi placă mai mult în apa caldă și aromată cu atât ticăie și el mai des și mai tare. Oricum m-aș răsuci se uită tot la mine, știe cât de mult îl urăsc, știe cât de cu silă l-aș arunca la gunoi – dar știe și câtă putere simbolică are asupra mea: disciplina domină plăcerile ieftine.

La 8 și 40 mai am o oră să spăl vasele, să mă îmbrac (apropo: n-am ales ce mi-a recomandat programelul pentru că sunt racit + că arăta ca dracu’ ) să citesc ziarele și să-mi mut curu’ la birou.

09:45! Sunt la birou! Iți poti fixa ceasul după mine! Aici pașii sunt cam așa:
1. îi “dau buton” la calculator și-l las să pornească..
2. merg la aparatul de cafea
3. cât timp se face cafeaua semnez condica de prezență
3.’ în funcție de ce colegi sunt pe balcon poate ies și la o țigară/socializare – dacă nu.. nu!

Și “ritualul” ar mai fi continuat doar că azi, când semnam condica de prezenta, mi-am dat seama de o chestie: că e ziua mea azi.. Am ieșit singur pe balcon. 26 de ani…26…26…

Numarul atomic al fierului, numărul de litere de pe tastatură, numărul de întrebări de la testul auto, numărul de fețe în cubul Rubik, 13 + 13 = 26 și (pt. cunoscători) 26 + 6 = 1. Și cartea de tarot 26 – Pagina baghetelor (? sau a toiegelor) cu tânărul care contempla un toiag înflorit și știa că încă nu a venit vremea puterii sale.. 26 de saptamani trebuie sa petreaca un copil în burta mamei sale iar după aia (în caz de accident) avem suficientă tehnologie să-i asigurăm supraviețuirea si dezvoltarea normală. Gânduri și gânduri… Toate mi se învârteau aiurea în cap, mă împresionau, mă tulburau, mă ispiteau, îmi cântau dulceag la ureche îmi zâmbeau seducător ca niște iele dezbracate în parfumul răcoros al serii.. Ca să uit. Ca să nu mă gândesc… Să nu mă panichez …Ca să nici nu-mi treacă prin minte faptul că ….. TOCMAI S-A ÎNCHEIAT PRIMUL SFERT DIN VIATA MEA !!!!

1) Ea e femeie matura, maritata si cu copii – eu doar un pustan in cautare de noi provocari. Ea o persoana publica, bine-vazuta in Baia Mare – eu, anonimul perfect. Ne-am cunoscut in niste imprejurari politice scarboase si-am fost dusmani din prima clipa. Ne-am cunoscut personal avand fiecare in minte “imbratiseaza-ti dusmanul ca sa poti sa-i infingi cutitul mai adanc” dar am descoperit amandoi ca “polii opusi se atrag” si am stiut amandoi ca o sa urmeze o priettenie frumoasa. Si chiar a fost. Imi repeta mereu si mereu cat de mult o intinereste prietenia cu mine dar pentru mine a fost chiar mai mult. E grozav sa fii amic cu cineva caruia toate problemele tale i se par doar niste fleacuri. Orice-i spuneam imi raspundea: “oooo !!! pai si eu am trecut prin asta, stai sa te invat cum am rezolvat eu..”. La toate avea solutii, pe toate le stia! Totul a fost ok pana intr-o noapte cand mi-a trimis niste SMS-uri ciudate, ca nu poate dormi, ca-i fuge gandul numai la mine.. S-a indragostit de mine ca o liceanca beata. Am incercat sa-i vorbesc dar nu mai era ea, vorbea numai despre divort, copii si alte magarii. Cred ca nici nu mai e nevoie sa spun ca s-a terminat foarte urat totul…

2) Cativa stiu ca am avut recent un deces in familie. E un fapt natural si inevitabil – toti vom trece prin asta – acceptasem asta inca din copilarie si totusi socul a fost incomensurabil.. De atunci indemn pe toata lumea sa petreaca mai mult timp cu cei dragi pentru ca niciodata nu stii cand e ultima data.. Asa a fost si cu ea: stiind ca tatal ei e bolnav am sfatuit-o sincer sa mai lase distractiile ieftine si sa petreaca ceva timp cu el.. Inevitabilul s-a intamplat si m-a sunat a doua zi dupa inmormantarea tatalui ei sa-mi spuna ca nu o sa ma ierte niciodata pentru ca stiam ca tatal ei a intrat in ultima faza si totusi am tinut asta secret dandu-i doar cateva sugestii in loc sa-i spun adevarul direct si atunci n-ar mai fi plecat in excursie. Nu stiam asta..

3) Ne stim din copilarie. Am facut cam tot ce fac copii: ne-am spart capurile unul la celalat, ne-am pupat unul la celalalt dragutele in toaleta scolii.. Am furat impreuna de pe la vecini tot felul de fructe necoapte sau stropite pana am dat amandoi in diaree.. La varsta cosurilor au inceput betiile, corturile, motocicletele, si evident fetele. Totul a fost ok pana cand am facut eu o mare greseala: l-am imprumutat cu bani pentru ca i se ducea mica afacere pe rapa. Afacere care oricum s-a dus iar banii nu-i mai are.. L-am sunat, a spus ca o sa mi-i dea, ca se imprumuta, ca etc – dar a fost ultima data cand mi-a mai raspuns la telefon, ma evita de doi ani. I-am trimis si vorba printr-un amic comun spunand-ui ca prefer sa ma despart de niste bani decat de un prieten, dar si asta fara un raspuns..

..si lista nu se termina la 3..

E o carte pe care am inceput s-o citesc convins ca v-a fi una din cele proaste carti, una dintre acele carti scrise doar pentru a fi vandute pe cativa bani. Ba’ mai mult, am inceput sa citesc cartea doar pentru ca mi-a recomandat-o cineva care se autosustinea avizat in domeniul cartilor si am citit-o ca sa pot s-o contrazic, doar ca .. avea dreptate..

E o carte simpla, usor de citit care m-a facut sa rad in hohote si care a reusit sa-mi fure si cateva lacrimi. O carte pe care v-o recomand si voua.

(P.S. cartea are optiunea “FULL SCREEN” – o gasiti voi .. )

Era cam acum un an, era ceva sarbatoare, nu mai stiu care.. Am ajuns intr-o vineri seara in Targu Lapus si ca de obicei am cumparat pe langa celelalte si patru doze de bere: doua cu alcool pentru mine si doua fara alcool pentru tata. Faceam asta de mai bine de un an.. era rutina deja, nimic nou, nimic schimbat.

Primul lucru care a facut diferita acea seara, a fost faptul ca tata n-a mai vrut ca de obicei berea fara alcool:
- Tata, da’ cum sa bei dumneta bere cu alcool, ca iei medicamente?
- Dragu’ tati, si de stiu ca mor in seara asta, da’ o bere in viata asta tot vreau sa beau cu fecioru’ meu la masa.

Nu stiu daca o sa pot explica vre-odata cu cuvinte de om muritor cat de mult a insemnat pentru mine acel gest. Mai fusesem pana atunci la masa cu oameni onorabili, de la inalte fete bisericesti pana la senatori si de la medici importanti pana la directori puternici – dar niciodata nu m-am simtit atat de important ca atunci.

Daca ar trebui sa trag o singura linie intre copilarie si maturitate acolo as trasa-o.. A fost ca un ritual, plin de sensuri si simboluri, ca intre tata si fiu. A inceput cu un schimb de replici care o sa-mi ramana multa vreme in minte:

- Noroc, tata! – am facut eu primul pas increzator, plin de tinerete si de forta vitala…
- Ba’ sanatate, dragu’ tati! Mi-a raspuns tata, simplu si intelept ca o biblie veche.
” – Am deja, sunt sanatos ca un taur salbatic.”  Asta mi-a trecut atunci prin ganduri, dar am preferat sa zambesc si sa tac – mic truc invatat tot de la tata.. Ce rost avea sa incep o discutie ? Oricum eu aveam dreptate..

Abia acum, cand tata s-a dus Acolo de unde nu s-a intors nimeni, incep sa inteleg cat de importanta e sanatatea, cata dreptate a avut el si cat de tinar si nestiutor am fost eu.

Motto: Sa fii mare nu-i mirare, sa fii om e lucru mare.

Dimineata, la restaurant, era o mamica cu un copil de vre-o 5-6 ani. Il alinta, il gugulea, ii era drag si mi-era si mie drag sa ma uit la ei. Si-a venit un tiganus descult si plouat – cam de aceeasi varsta cu copilul ei – si a cerut de mancare. Ca o closca s-a zburlit femeia cand l-a alungat pe tiganus – sau o expresie mai potrivita ar fi “l-a pus pe fuga”.
Si atunci copilul, uitandu-se luuung dupa tiganus si-a intrebat mamica:
- De ce l-ai fugarit, mami?
- Ca asa trebe, i-a raspuns mamica..
N-a inteles copilul, dar o sa creasca si o sa inteleaga.
Eu, totusi, n-o sa inteleg niciodata..