Archive for the ‘PSD’ Category

TSD NewsLetter

25.000 euro

• Spre deosebire de Traian Basescu, Mircea Geoana a aratat ca ceea ce spune este adevarat. A demonstrat ca cei 25.000 de euro pentru tinerii care se stabilesc la tara sunt o realitate si nu o promisiune de campanie.
o Mircea Geoana s-a întâlnit la Arges cu peste 40 de tineri fermieri care deja au luat banii pe masura 112.

• Masura a fost demarata la începutul acestui an. Pâna acum au fost depuse 600 de dosare, dintre care 500 sunt deja finalizate.
o Masura 112 are un buget total de peste 300 de milioane de euro, ceea ce înseamna aproximativ 15.000 de beneficiari.
o Cei care doresc sa beneficieze de aceste fonduri trebuie sa depuna un proiect. Agentia Nationala de Consultanta Agricola îi poate ajuta gratuit pe cei care vor sa acceseze masura 112.
o Pot beneficia de aceasta masura atât tinerii care se întorc în tara, cât si cei care locuiesc în România.

• Agricultura poate fi motorul iesirii din criza si al relansarii economice.

Ecaterina Andronescu – directorii de scoli

• Prin ordinul de numire a directorilor s-a dorit evitarea numirii de directori de scoala pe criterii politice
o Care era situatia pâna acum: posturile de directori de scoala se stabileau prin concurs. Daca în urma concursului nu era declarat niciun câstigator, atunci inspectoratul numea un director „interimar” (numiri prin delegatie). (în general, cei care ajungeu directori prin delegatie, ramâneau în functie dupa organizarea unui nou concurs). Sunt sute de reclamatii din Tulcea, Botosani, Dolj, Olt în legatura cu numirile pe criterii politice.
o Ce stabileste ordinul: inspectoratele nu mai au dreptul sa faca numiri prin delegatie atunci când în urma concursului nu exista câstigator. Inspectoratele trimit la minister propunerile de directori prin delegatie. Ministerul verifica CV-urile celor propusi, iar prin ordinul de ministru se confirma numirea.
o NU este vorba despre schimbare directorilor aflati în functie. Este vorba despre o masura menita sa evite politizarea acestei functii.

• PDL doreste sa numeasca în continuare directori pe criterii politice.
o Reactia PDL arata ca se simte cu musca pe caciula.

• Ecaterina Andronescu are sustinerea PSD.
o La comanda lui Traian Basescu, Emil Boc si PDL cauta pretexte pentru a scoate PSD în afara guvernarii.
o PSD nu va permite ca directorii de scoli sa fie numiti pe criterii politice de PDL.

Prezidentiale si prezidentiabili

• PSD si Mircea Geoana au cea mai onesta atitudine în relatia cu românii:
o Nu aplicam lovituri sub centura adversarilor, ci vorbim despre solutiile noastre de iesire din criza.
o Nu recurgem la intoxicari si manipulari de presa asa cum fac anumiti candidati.
o Nu jucam în telenovele, asa cum face Traian Basescu (strategia „independentul” si amânarea unui anunt transant).

• Traian Basescu este capabil de orice. Dar Traian Basescu poate fi oprit.
o PSD ramâne la guvernare pentru a nu-i da mâna libera lui Traian Basescu si pentru a preveni subordonarea tuturor institutiilor statului

• Batalia se da între Mircea Geoana si Traian Basescu.
o Faptul ca sunt foarte multi candidati (inclusiv Sorin Oprescu) este o dovada ca Traian Basescu trebuie sa plece.

• Simirad si Cozmânca sunt doua exemple care arata ca si PSD a avut uscaturile lui.
o Nici Simirad si nici Cozmânca nu sunt reprezentativi pentru PSD sau pentru vreuna din organizatiile partidului.

Mircea Geoana la Stirea Zilei

• Traian Basescu are interesul de a scoate PSD de la guvernare si de a arunca responsabilitatea crizei în spatele PSD. Acesta a fost obiectivul asumarii raspunderii Guvernului.
o Actualul presedinte încearca sa foloseasca Guvernul în campania sa electorala. Emil Boc nu vroia sa îsi asume raspunderea. Traian Basescu l-a obligat.

• PSD nu va iesi de la guvernare. Ne trebuie sa-l lasam pe Traian Basescu sa puna mâna pe toate institutiile statului.
o PSD are doua obiective majore în acest moment: sa asigure stabilitate politica, pentru ca România sa primeasca banii de la FMI si BM si sa îl împiedice pe Traian Basescu sa acapareze toate institutiile statului si sa la manipuleze în interes propriu.

• Dupa ce va ajunge a doua transa a banilor FMI în România vom putea trage linie si sa spunem ca nu mai merge asa.
o Am suportat episodul penibil al asumarii raspunderii, pentru ca România are nevoie de stabilitate, pentru a primii banii de la FMI.

• Bilantul lui Traian Basescu a fost unul fals. În istorie vor ramâne faptele prea putine ale actualului presedinte, nu vorbele.
o Traian Basescu a irosit 5 ani foarte buni pentru România. În 2004 economia româneasca era într-o situatie foarte buna, cu crestere record si cu un PIB majorat cu 30% fata de 2000.
o Traian Basescu s-a laudat cu ceea ce au facut altii. Pentru ce a spus Traian Basescu în Parlament sunt responsabili si Ion Iliescu si Emil Constantinescu si Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu.

• Traian Basescu îl hartuieste într-o maniera josnica pe Ion Iliescu.
o Traian Basescu a chemat la ordine procurorul general si i-a impus sa reia anchetele împotriva lui Ion Iliescu.
o Comportamentul lui Traian Basescu nu are nimic în comun cu democratia. A comis un abuz si o interventie grosolana în Justitie.

Traian Basescu

• Traian Basescu ne-a spus înca o data ca România nu are nevoie de autostrazi.
o A spune ca pentru turism n-ai nevoie de sosele este ca si cum ai spune înca o data ca România nu are nevoie de autostrazi.
o Aproape 4000 de români mor în fiecare an din cauza accidentelor rutiere. Multe din acestea nu s-ar întâmpla daca ar exista autostrazi.

• Traian Basescu simte nevoia sa ia apararea singurului ministru din Guvern care încalca legea.
o Elena Udrea a fost adusa în Guvern si este pastrata acolo prin grija lui Traian Basescu. Deja este legitim sa ne întrebam cine e adevaratul premier al României: Emil Boc sau Elena Udrea?

• Este o ticalosie ca presedintele sa mai discute astazi despre sistemul ticalosit.
o Traian Basescu a avut control total asupra justitiei: a numit o treime dintre magistrati, a numit toti sefii de parchete, a avut oamenii pe care i-a dorit la Parchetul General si la DNA, a avut si are ministrii pe care i-a dorit.
o Daca exista un sistem ticalosit în România, atunci acesta este condus de însusi Traian Basescu. Nu exista alta explicatie logica.

• Dezastrul din justitie este mostra de reforma pe care a oferit-o Traian Basescu
o Asa arata o reforma a lui Basescu. Asa vrem sa arate toate reformele în România?

Tanjaua din Hoteni

Festivalul Tanjelei este un ritual al fertilitatii pamantului mostenit de pe vremea Imperiului Roman.  Este celebrat cel mai harnic gospodar care iese primul in camp la arat. Cu mare cinste, acesta este plimbat prin sat cu o caruta (?) trasa de 18 flacai tineri.
locul de onoare tanjaua din hoteni

De mai multe ori – n-am reusit sa inteleg de ce – gospodarul pus la loc de cinste incearca sa scape si sa fuga – de ce ? Unde-l duc?  Ce-o sa-i faca?  Dar la fiecare incercare el este prins si pana la urma este dus la rau si spalat in mod simbolic cu apa – iar prin asta se spala holdele satului de rau si se asigura o recolta bogata si idestulata pentru sat.

Eu am fost cu colegii prietenii mei de la PSD atat pentru pentru voia buna de la sarbatoare dar si pentru a ne face simtita prezenta ca partid – ca sa fim alaturi in campanie de candidatul nostru la europarlamentare Ioan Mircea Pascu.

Pe drum spre Hoteni. Eram nerabdator.

Pe drum spre Hoteni. Eram nerabdator.

Era multa lume. Chiar multa.

Era multa lume. Chiar multa.

Carul cu 18 boi care n-am stiut eu ce este ...

Carul cu 18 boi care n-am stiut eu ce este ...

PSD-istii

noi cei rosii !

HPIM0040

Intr-un colt am amenajat o taraba unde am prajit niste mici pentru noi.

Marian a vrut cu fetele...

Marian a vrut cu fetele...

.... fetele au cu mine

.... fetele au vrut cu mine

Dar eu am vrut cu fetele astea.

Dar eu am vrut cu fetele astea.

Si apoi a vrut si Marian cu ele.

Si apoi a vrut si Marian cu ele.

HPIM0047

Ghita Jetariu - Mircea Pascu - Marian - (nu stiu) - eu

Dansele sunt de la bunica de la tara. Cantau asa de trist...

Dansele sunt de la bunica de la tara. Cantau asa de trist....

domnul Mircea Dolha, presedinte PSD Baia Mare  - doamna Eugenia Goja presedinte PSD Maramures - subsemnatul - Raluca vicepresedinte PRM Baia Mare   - asteptam sa ne zica nenea sa zambim la poza

domnul Mircea Dolha, presedinte PSD Baia Mare - doamna Eugenia Goja, presedinte PSD Maramures - subsemnatul si Raluca, presedinte la Organizatia de Tineret PRM Baia Mare - asteptam sa ne zica Marian sa zambim la poza

La plecare bajetii au vrut sa danseze.

La plecare bajetii au vrut sa danseze.

Si inapoi... au zis ca am sforait dar nu-i adevarat.

Si inapoi... au zis ca am sforait dar nu-i adevarat.

Cupa TSD la fotbal – editia Octombrie 2008

Cupele pentru care au transpirat fotbalistii. Evident se adauga si premiile in bani – premii care au fost oferite de Catalin Chereches. La asta se mai adauga ceva ce inteleg doar ei fotbalistii: pasiunea de a juca.


Echipa avocatilor – nu stiu ce le-a zis arbitrul dar nu le-a prea placut. :P

Avocatii vs. colegii mei de camin.

Dorin Buda

Ionut Parvu – tocmai a inscris echipa avocatilor

Ciprian Cozoplean – tomai au inscris avocatii … din nou … in poarta echipei lui Cipri

baietii mei din camin – Relu, Alex si “Zenga” – se pregateau sa deschida sampaniile

echipa colegilor de la TSD – n-au nimerit poarta

Cipri si cu Ionut – cred ca se mirau cat pot alerga baietii de la Liceul Sanitar

TSD-isti

TSD-isti

TSD-isti – gata s-au obosit

Ba nu ! Se prefaceau !

Dacian Manoliu – atacant, mijocas, fundas, suporter, arbitru. RedBull iti da aaaaaripi !!

Dacian catre Paul: …..si atunci tu il faultezi pe Dorin Buda…..

Ahaaa !!!!

Baietelul lui Dacian a alergat mai mult ca fotbalistii :P

Cosmin Drulea incurajeaza echipa adversara …

tipul din spatele arbitrului arunca la cos ? noroc ca era arbitrul cu spatele :P

locul 3 – baietii de la mine din camin

Locul 2 – baietii de la liceul sanitar ( si-au facut poze cu arbitrul )

tot baietii de la sanitar

locul 1 – avocatii




La final avocatii au facut un gest frumos – au cedat suma lor pentru baietii de la Liceul Sanitar si din premiul 2 au platit o masa la Pizza M.